O factură restantă nu devine mai ușor de recuperat doar pentru că există o hotărâre judecătorească sau un alt titlu executoriu. După obținerea dreptului de a începe executarea, apare o întrebare concretă, cu impact direct asupra fluxului de numerar: cine plătește cheltuielile executării? Regula este clară: debitorul suportă, în final, cheltuielile necesare executării silite. În practică însă, creditorul este de regulă cel care trebuie să avanseze anumite sume pentru ca procedura să poată începe.

Această diferență dintre avansare și suportarea finală a costurilor trebuie înțeleasă corect. Pentru o companie care urmărește recuperarea unei creanțe, ea influențează decizia de a trece de la notificări și negociere la măsuri executorii.

Cine plătește cheltuielile executării silite

Potrivit regulii generale din procedura civilă, cheltuielile ocazionate de executarea silită sunt în sarcina debitorului urmărit. Dacă executarea duce la recuperarea creanței, debitorul va datora nu doar principalul, dobânzile sau penalitățile prevăzute în titlul executoriu, ci și costurile generate de demersurile de executare.

Totuși, executorul judecătoresc poate solicita creditorului un avans pentru cheltuielile necesare efectuării actelor. Este firesc: înainte de înființarea unei popriri, comunicarea somației, identificarea bunurilor sau organizarea unei vânzări, anumite operațiuni trebuie finanțate. Acest avans nu schimbă regula privind răspunderea finală a debitorului. El permite doar pornirea efectivă a procedurii.

Pentru creditor, concluzia practică este simplă: trebuie să își asume un cost inițial, dar are dreptul să îl recupereze de la debitor în cadrul executării, dacă măsurile luate sunt justificate și recuperarea produce rezultate.

Ce intră în cheltuielile de executare

Cheltuielile de executare nu se reduc la onorariul executorului judecătoresc. În funcție de natura dosarului, acestea pot include taxele și onorariile legate de activitatea executorului, costurile de comunicare a actelor, cheltuielile pentru identificarea bunurilor sau conturilor, publicitatea vânzării, transportul, paza ori depozitarea bunurilor sechestrate. În anumite cazuri pot apărea costuri pentru evaluatori, experți, traducători sau alte persoane a căror intervenție este necesară.

Dacă debitorul contestă executarea, pot exista și cheltuieli de reprezentare juridică. Acestea nu sunt automat recuperate în orice cuantum, ci sunt analizate în raport cu necesitatea lor și cu soluția pronunțată de instanță.

Este util să separați aceste cheltuieli de datoria principală. O factură neachitată de 50.000 lei rămâne creanța de bază. Dobânda contractuală, penalitățile și cheltuielile de judecată pot completa suma urmărită, iar cheltuielile de executare se adaugă pentru măsurile luate ulterior în vederea recuperării efective.

Cine stabilește valoarea costurilor

Cheltuielile de executare sunt stabilite de executorul judecătoresc printr-o încheiere. Documentul trebuie să indice sumele datorate și temeiul acestora, astfel încât părțile să poată verifica ce costuri au fost incluse în dosar.

Creditorul nu poate transfera debitorului orice cheltuială pe care o consideră utilă. Costurile trebuie să fie reale, necesare și proporționale cu demersurile de executare. De exemplu, cheltuielile pentru evaluarea și valorificarea unui utilaj pot fi justificate când sechestrul este aplicat asupra acelui bun. În schimb, solicitarea unor operațiuni costisitoare, fără o perspectivă rezonabilă de recuperare, poate ridica probleme atât financiare, cât și juridice.

Încheierea de stabilire a cheltuielilor are o importanță aparte, deoarece poate fi pusă în executare. Cu alte cuvinte, costurile nu rămân o simplă evidență internă a dosarului, ci devin parte din suma care poate fi urmărită de la debitor.

Avansul plătit de creditor nu este o pierdere automată

În dosarele comerciale, creditorul trebuie să privească avansul ca pe o componentă a strategiei de recuperare, nu doar ca pe un cost punctual. Dacă debitorul are conturi active, venituri urmăribile sau bunuri valorificabile, recuperarea avansului este de regulă integrată în suma totală urmărită.

Riscul real apare atunci când debitorul nu are patrimoniu identificabil, este deja urmărit de mai mulți creditori, a intrat în insolvență sau își ascunde activele. În astfel de situații, chiar dacă legea pune costurile în sarcina debitorului, recuperarea lor depinde de existența efectivă a unor bunuri sau venituri care pot fi urmărite.

De aceea, înainte de declanșarea executării, este recomandabilă o analiză a creanței, a documentelor disponibile și a perspectivelor reale de recuperare. O executare corect inițiată nu garantează, singură, încasarea banilor.

Când poate creditorul să rămână cu cheltuielile

Regula că debitorul suportă costurile are excepții și limite. Cea mai evidentă situație este renunțarea creditorului la executare. Dacă acesta solicită încetarea procedurii din motive care îi aparțin, poate rămâne responsabil pentru cheltuielile deja efectuate, mai ales pentru cele avansate și nerecuperate.

O situație diferită apare când debitorul achită voluntar datoria imediat după primirea somației. Debitorul poate fi ținut să plătească și costurile deja generate de deschiderea dosarului, însă nu ar trebui să suporte cheltuieli create ulterior, fără necesitate. Momentul plății, actele deja îndeplinite și proporționalitatea costurilor contează.

De asemenea, dacă titlul executoriu este desființat sau executarea este anulată, consecințele financiare trebuie analizate în funcție de motivul anulării și de hotărârile instanței. Creditorul care pornește procedura fără un temei executoriu valid sau pentru o sumă vădit greșită se poate expune la cheltuieli suplimentare și la obligații de restituire.

Poate debitorul contesta cheltuielile de executare?

Da. Debitorul are dreptul să formuleze contestație la executare, inclusiv cu privire la actele prin care au fost stabilite cheltuielile. Nu orice nemulțumire reduce însă automat suma datorată. Contestatorul trebuie să arate de ce anumite costuri sunt nejustificate, excesive, nelegate de executare sau calculate greșit.

Termenele în materia contestației la executare sunt scurte și trebuie verificate raportat la actul comunicat și la situația concretă. Pentru creditor, o contestație nu înseamnă neapărat blocarea definitivă a recuperării, dar poate întârzia dosarul și poate necesita o apărare juridică atent construită.

O documentare riguroasă a creanței și o alegere proporțională a măsurilor reduc riscul unor litigii inutile. Dacă există conturi bancare cunoscute și debitorul este activ, poprirea poate fi mai eficientă decât inițierea directă a unei proceduri complexe de valorificare a bunurilor. Dacă există bunuri mobile finanțate sau active ușor de localizat, sechestrul poate fi justificat, dar trebuie evaluat în raport cu costurile de ridicare, transport și depozitare.

Cum decideți dacă executarea merită începută

O companie nu ar trebui să trateze executarea silită ca pe un simplu pas administrativ după scadența unei facturi. Este o procedură cu efecte juridice ferme, costuri inițiale și rezultate care depind de comportamentul și situația patrimonială a debitorului.

Înainte de a avansa cheltuieli, merită analizate valoarea creanței, vechimea datoriei, documentele contractuale, existența unui titlu executoriu, informațiile despre activele debitorului și eventualele proceduri de insolvență. Pentru debite mici, o soluție amiabilă bine gestionată poate fi mai eficientă. Pentru creanțe comerciale consistente, refuzate fără justificare, executarea poate deveni instrumentul necesar pentru protejarea lichidității companiei.

AS Recover abordează recuperarea creanțelor etapizat, de la negociere și notificare până la reprezentare și executare silită, atunci când situația o impune. Alegerea corectă nu este întotdeauna măsura cea mai dură, ci măsura care oferă cea mai bună perspectivă de recuperare raportată la timp, cost și patrimoniul debitorului.

Cheltuielile executării trebuie privite ca parte a unei decizii de recuperare controlate: debitorul le suportă, în principiu, dar creditorul obține rezultate mai bune atunci când pornește procedura cu documente clare, așteptări realiste și o strategie adaptată fiecărui dosar.